Ovidiu Cosovanu

Ovidiu e la vâsta la care nu știu dacă e. Bine, e, dar zice el că nu știe ce e. El încearcă, dar nu crede că o să-i iasă. Să zică cine e. Încearcă. E student la UNATC București. Spre deosebire de mulți, el a intrat. A doua oară. La păpuși, dar a intrat. E actor, păpușar, compozitor, poet. Doamne, câte e! Ce-a făcut până acum ca să fie? Păi, a făcut câteva, a făcut muzica și versurile (nu pe toate, majoritatea), pentru musicalul Once Upon. Tot în același context, a făcut muzica și pentru spectacolul Țara care na și ,ce să zic, i-a cam plăcut să cânte. De mic. Bine, îi place să cânte și să compună, și a fost la câteva festivaluri naționale și internaționale, de unde s-a ales cu niște premii. Premiile nu contează pentru el, dar sunt importante. Practic, cu asta a început, cu muzica. Nu trec 2-3 ani că ajunge la liceu și se izbeşte de trupa de teatru.

Na, poftim! Hop, că-i place să joace. Și a tot jucat și tot vrea să mai joace, până nu mai poate. Să joace și să cânte, până nu mai poate, ca acum, când e puțin mai mare, student și membru al platformei culturale Frilensăr. Trupei Frilensăr. Joacă în patru spectacole la ei. Adică la noi. Adică la el. Mărturisește, cu mâna pe inimă, că cea mai mare plăcere e să joace cu ei, cu frilensării. Pe lângă frilensări, mai merge și la Teatrul Elisabeta, unde joacă în Frații Karamazov, și mai merge, din când în când, la Teatrul Labirint iCarus, unde e la secția senzorială. Mare lucru. Dar vin niște momente în viață când îl mai lovesc sentimentele alea mai profunde, când rămâne singur, când se plimbă prin parcuri și se uită la cer, când observă frumusețea omului, iar degetele-i țin condeiul strâns, pe foaia albă gându-și lasă-nfrânt. Și așa mai scrie câte un vers. Într-un timp, mai publica în Jurnalul Bucureștiului, dar de ceva vreme ori le ține pentru el, ori le pune pe Instagram, cu o fotografie deasupra. Ar avea poezii de-o carte, dar nu simte că-i momentul. Aaa, da, el la școală face și păpuși și marionete, muppets, Bi Ba Bo, toate cele. Poate, cine știe, la un moment dat o să-i trebuiască să știe să mânuiască. De fapt, sigur o să-i trebuiască. Deci, el este omul, Cosovanu Paul-Ovidiu, fiul lui mama lui, lui tata lui și fratele Loredanei Frilensăr. Ha!


Blog

Io-s Ion

Salut! Io-s Ion. Am 13 ani și am și-o soră mai mică, dar mută. Tatăl meu a plecat undeva departe după ce mama mea plecase și ea. Și-au plecat acolo departe și nu știm mare lucru de ei. De fapt, nu știm nimic de ei. Ei ne-au promis că se întorc, că vin, că ne… Citeste tot

talanga din 2004

Sunt plecat de aproape patru ani de acasă. De patru ani, fără mamă, fără tată în Bucureștiul ăla de-i spunem capitală. Nu-i așa rău, dar nici așa bine. Bine, acuma, faza e că eu tot am plecat de acasă. Fie că eram mic, fie că eram mai mare. Încă din generală plecam cu Palatul Copiilor… Citeste tot

Mi se schimbă starea

Avem o replică în spectacolul Once Upon care sună cam așa: „Mâncarea scoate ce-i mai rău din oameni“(dar nu la modul ăla). Și așa și este! Ne-am plimbat noi cât ne-am plimbat, dar când a venit vorba de mâncare toată lumea s-a schimbat și la față și la comportament și la tot ce ține de… Citeste tot

Nu nimeresc viteza a patra

    Suntem în ziua a treia. Pe fundal aud de la niște turiști o manea. Cică: “ce miracol, ce minune”. Suntem cazați în Orșova, fix la malul Deltei Dunării. Bun, dar să derulăm un pic. Ieri, sau mai bine zis alaltăieri seară, am ajuns în Băduleasa, la familia Pisică, oameni care ne-au primit cum… Citeste tot