Dumitru Georgescu

Dumitru Georgescu e Balanţă cu ascendent în Balanţă, născut şi crescut până la vârsta de 13 ani în satul Laura, comuna Vicovu de Sus, de acolo de unde e şi Sofia Vicoveanca. Şi-a terorizat vecinii cu dansuri, cântece şi scenete, uneori chiar de pe acoperişul şopronului din curte (cea mai mare scenă din sat). A plecat la liceu în Iaşi, la Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare”, gândindu-se cǎ  e un drum cât se poate de serios şi sigur în viaţă. Destul de cuminte şi timid a început să meargă la teatru pe la 17 ani. După ce a terminat liceul, neavând curajul să spună că ar vrea să devină actor, nu s-a înscris la nicio facultate. Familia a încetat să insiste cu teologia, iar el a profitat de ocazie şi s-a înscris la Universitatea de Arte ,,George Enescu’’ în ultimele 3 zile. S-a înscris, a intrat, a absolvit. Noroc, şansă, poate şi un pic de talent.

A început colaborarea cu Teatrul ,,Luceafărul’’ din Iaşi din anul I de facultate, în 2008, colaborare care în timp s-a concretizat, el fiind actor angajat al acestui teatru până în 2015,când hotărăşte că are nevoie de o schimbare şi se mută în Bucureşti. În intervalul 2008 – 2015, el a jucat în 15 producţii ale acestui teatru ( Prinţul Fericit, regia: Radu Nica; Capra cu trei iezi, regia: Ion Ciubotaru; Kajtus Vrăjitorul, regia: Konrad Dworakowski; etc), a participat la numeroase festivaluri şi turnee în Spania, Portugalia, Italia, Ucraina, Rusia, Praga, cât şi în ţară (Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, ediţia a XII-a, Cluj), unde câştigă Premiul pentru debut, pentru rolul Lupului din spectacolul Capra cu trei iezi).

În perioada 2011-2014 colaborează cu Teatrul Naţional din Iaşi (Dawn Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire), regia: Radu Afrim; Pelicanul, regia: Ioana Moisii; Pălăria Florentină; regia: Silviu Purcărete; A murit Tarelkin, regia: Ovidiu Lazăr).

Participă în 2010 la Gala Tânărului Actor Hop, la Mangalia, cu spectacolul Dincolo de Umbre, unde câştigă Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar în 2013 participă din nou, de data aceasta gala fiind la Costineşti, cu monologul lui Gabriel, unde câştigă Premiul pentru cel mai bun actor.

În 2015, se mută în Bucureşti şi de aici începe povestea Frilensăr. Nu era nimic planificat, nimic gândit dinainte. Pur şi simplu s-a întâmplat. Şi e foarte bine că s-a întâmplat.


Blog

Mălăieș în călcăieș - Teatrul Luni de la Green Hours

Mă tot gândesc de ceva timp cum să fac/cum să facem să trezim și să creștem curiozitatea spectatorilor și dorința lor de a veni mai des la spectacolele noastre din teatrul independent. Și am început prin postări și fotografii pe Facebook (nu a fost greu, mie îmi place să pun poze 😂 dar am ajuns… Citeste tot

Mioritza. Cu tz nu cu ț!

Eu inițial nu făceam parte din distribuție. Pe ultima sută de metri m-a sunat Daniel și m-a întrebat dacă vreau să joc "Mioritza". Logic că am zis da. Am prins cumva din mers cum stă treaba. Bine, nici nu era mult de prins, mai mult de jumătate de spectacol sunt mort, un "cobai" al doctorului,… Citeste tot

Înaintea erei noastre. Jurnalul unui tovarăș căzut la beție lângă un târnăcop la primărie!

Ora 5:00: Cine sunt eu în fața mea? Ștefăniță Popa! ...adică primarul, adică tovarășul profesor, care ocazional o "iubește" pe mama lui Zamfira Elvis, tanti Rodica. Ah Rodica!! Ora 5:30. Ce s-a întâmplat noaptea trecută? M-am uitat la stele, la ploaia de stele cu Rodica, până dimineață. Și cum cădeau stelele una câte una, cade… Citeste tot

:) asta a fost. Ce o să fie, vom vedea. 😉

Uite că am jucat și ultimul spectacol din caravana noastră aseară, "Mălăieș în călcăieș", la Mangalia, la Casa de Cultură. Uite că am reușit să înconjurăm toată România în mai puțin de o lună cu spectacolele noastre. Uite că am rezistat împreună NON-STOP 25 de zile. Un pic mai mult de 600 de ore. Sau… Citeste tot

Oooof că tare bine e acasă!

E caravană, e teatru pe graniță, e Frilensăr, e ziua 18. Optsprezece zile pe drumuri și greul de abia acum începe. Am dormit în 18 zile în: Băduleasa, Calafat, Orșova, Jimbolia, Nădlac, Salonta, Valea lui Mihai, Carei, Satu Mare, Negrești-Oaș, Săpânța, Borșa. Urcă bagaju' - coboară bagaju' în fiecare zi. Dar nici să renunț la… Citeste tot