Claudia Chiraș

Se numește Claudia Chiras. Are nume unguresc, dar e moldoveancă get-beget. A căpătat numele ăsta după ce toate actele au ars în primăria din satul bunicului ei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și li s-au dat alte acte. Noi. E bine. Dacă ajunge vreodată actriță mare, o să aibă un nume de scenă interesant. Consideră ea. A crescut la țara și e mândră de asta. Când era mică scria poezii, cânta la „shprei” și visa să ajungă vedetă.

Mai târziu, a ajuns o mică vedetă în satul ei, după ce a intrat în ansamblul folcloric. A continuat să cânte muzică populară fără rușine și cu patimă până în clasa a XII-a.

În liceu a făcut parte din trupa de teatru, și astfel s-a decis să dea la actorie. A picat la UNATC. Nu s-a supărat. Nu tare. A intrat la Iași, unde a terminat secția de Actorie la Universitatea de Arte „George Enescu”. A jucat în Examen de maturitate și Hollywood Mirage, ambele în regia lui Ion Sapdaru, în Dreaming Romania, în regia lui Radu Horghidan și Mihai Pintilei. Este în Frilensăr de la începuturi, când timpul trecea altfel și planeta avea 3 colțuri, așa că a început cu spectacolul care poartă numele trupei, și a continuat cu 5 PM. De când Frilensăr activează în București, joacă în Mălăieș în Călcăieș și Once upon.

Complează cu faptul că a luat premiul publicului la Gala Hop 2012 și că a fost nominalizată pentru premiul Sică Alexandrescu, tot la Gala Hop, dar în 2014. În liceu, a luat un premiu de cel mai bun rol feminin secundar și un premiu de interpretare, la festivalul Lyceum, din Botoșani. Ea e din Botoșani. De fapt, puțin de lângă, dar domiciliul e în Botoșani. De fapt, domiciliul e acum în București, pentru că și l-a schimbat. Deruta vine din faptul că-și pierde foarte des buletinul. Are un frate polițist.


Blog

#teatruLuni20 - Claudia Chiras

  Eram prin anul I de facultate. Pe-atunci, Teatrul Național din Iași era încă în renovare, dar mie îmi plăcea ca atunci când treceam prin fața lui, să-mi zic în gând de fiecare dată, ca o incantație: "Într-o zi, voi juca aici, pe scena mare!". Habar nu aveam ce trebuia să fac ca să ajung… Citeste tot

Ce-o fi cumpărat capra de la piață?

Joc uneori un joc cu mine însămi. Privesc oameni necunoscuți și încerc să îmi dau seama cine sunt în funcție de ce pantofi poartă, de cum sunt ridurile pe fețele lor, de cum stau pe scaun sau de ce au în sacoșă etc. Mă gândesc de unde ar putea veni sau unde pleacă, și, mai… Citeste tot

Altfel de fețe

Cum asta e ultima mea postare din caravană, aș vrea să scriu oleacă despre altceva. Am fost în locuri frumoase, am cunoscut oameni faini, am trecut prin niște experiențe inedite etc. Asta se știe deja. Se mai știe că sunt și bune, sunt și rele, dar cele rele să spele, nu? Eu am să scriu despre ce… Citeste tot

Un fel de-a fi sau de-a nu fi (in caravana)

În general e bine în caravană. Ne plimbăm prin sate cu duba neagră și dusterul argintiu. În fiecare zi ne îmbrăcăm altfel. Care de care mai colorat, urmărind trendul cu care ne-am obișnuit în București. Suntem ciudați și ieșiți din context, și oamenii ne privesc întrebători: "Cine-or mai fi și ăștia?" Azi, doi copii au… Citeste tot

Mă doare-n țară

Eu n-am știu la ce să mă aștept de la caravana asta. M-am mai gândit așa, din când în când, că o să jucăm în fața băbuțelor și a moșnegilor, și ei o să râdă, și o să se bucure tare, că în sat la ei a venit teatrul. La mine nu m-am gândit. La… Citeste tot