Alina Mîndru

Alinei întotdeauna i-a plăcut să încerce să se autodepășească sau pur și simplu să arăte că poate mai mult, atât ei, cât și celor din jur, de aceea și-a dorit mereu cele mai grele partituri. A început să joace foarte mult încă din facultate, alegându-și, la clasă, roluri destul de îndrăznețe pentru nivelul de studiu la care era, însă adevărata aventură a început abia după ce a intrat în distribuțiile teatrelor de stat. Și-a dat examenul de licență cu Aneta Duduleanu a lui Kirițescu, gurile teatrale vorbind în continuare cu admirație despre acest fapt, așa că, la scurt timp, Alina a lucrat cu Radu Afrim, la Teatrul Național din Iași, pentru rolul Diavoliței din spectacolul Dawn Way. Apoi, în mod firesc, au urmat o serie de regizori cu care, lucrând, a învățat să se comporte ca un profesionist: cu Silviu Purcărete pentru spectacolul Pălăria florentină, cu Mihai Măniuțiu la Domnul Swedemborg vrea să viseze, cu Alexander Hausvater la Golem, cu Ion Sapdaru pentru Tanti Channel sau cu Sorin Militaru pentru Onorabili în direct.

Alina crede că experiența nu ți-o poate dărui nimeni și că nu poate fi învățată decât lucrând pe bune. Și mai crede că nu te poate învăța nimeni cum să te integrezi într-o echipă, cum să te mulezi pe nevoile fiecărui regizor sau cum să excelezi când pornești de la zero, dacă nu-ți dorești suficient de mult. Trebuie să-ți dorești foarte mult. Menționează cu nostalgie de colaborările cu Opera Națională Iași care, după propria-i persoană, au fost cele mai solicitante. În primul rând, pentru că nu mai lucrase niciodată cu o distribuție de peste o sută de oameni și, în al doilea rând, pentru că era o colaborare cu totul nouă, fiindu-i solicitate în principal calitățile vocale. Troienele lui Andrei Șerban și Aida lui Andraș Kurthy au fost două experiențe unice.

A jucat aproape pe toate scenele și în toate sălile din Iași, fie ele spații neconvenționale, baruri, Casă de cultură sau Ateneu, și tot ce a făcut până acum pe plan profesional a pregătit-o pe deplin pentru orice scenariu. În prezent este membru al platformei culturale Frilensăr, iar după primii doi ani avem deja cinci producții: Mălăieș în călcăieș, Once upon, Mioritza, +- Lorenzo și Înaintea erei noastre. Este distribuită în patru dintre ele, unde joacă șapte personaje, cântă, râde și dansează după cum îi dictează libertatea și experiența acumulată.

 


Blog

noiembrie

  După întoarcerea din caravană, parcă nimic nu mai era la fel. Nici apartamentul în care stau, nici locul în care repet, nici repetițiile, dar cred că nici eu. E drept că de fiecare dată când ducem la bun sfârșit ceva ce ne pune în dificultate sau ne sperie puțin, ne relaxăm, ne lăsăm pe… Citeste tot

Mioritza e în toți!

Acum vreo 3 luni am avut un accident...prostesc să-i zicem, dar care m-a ținut la pat câteva săptămâni bune, cu ghips, operație și toate cele. Abia în perioada de restriște mi-am dat seama cât de norocoși sunt cei sănătoși. Cât de nepăsători sunt în fața acestui dar, de a fi sănătos, normal. Cât de mult… Citeste tot

Inspectarea...impostoarea

Ce-mi place și nu-mi place, în același timp, la acest spectacol este că eu intru în ultimele 25 de minute. Nu mă plâng, nu mă laud. De fapt, ar trebui să mă laud, uneori e bine să te lauzi cu ce faci, asta dacă îți și place. Mie îmi place. Tare de tot. Mă simt… Citeste tot

Cu fofârlica de dimineață!

E duminică. E soare. E ora 10:07 și am băut o bere. Nu mă interesează chestii de merit sau recompensă, în viată tre să te mai recompensezi și singur. Tre să te simți bine, dom'le, tre să te simți bine tu cu tine. Am jucat penultimul spectacol, ultima Mioritză din caravană aseară, la Jurilovca, în… Citeste tot

Ferice de cei cu simțul umorului!

Uneori nici nu știu ce e mai bine, să afli cât mai multe sau, pur și simplu, să te bucuri de o seninătate nepătată de cunoaștere. De când mă ține pământul ăsta am avut o boală grea, curiozitatea. Am vrut și vreau...oi vrea, probabil, toată viața, să aflu ce e de aflat, să văd eu… Citeste tot