#amintirifărăfiltru sau “îi eram dator lui Dumi”

February 4, 2018 1:49 pm Scris de

 

ieri au venit Ioana Corban și cu George “Georgeles” Cocoș la mine. pleacă în luna de miere în Bali și au avion azi la 16:00. nu ne-am mai văzut demult și ieri am stat la mine în bucătărie la povești alături de un ibric de cafea și de niște clătite cu nutella. am stat, am vorbit și ne-am amintit multe faze/momente faine prin care am trecut. și brusc, m-au lovit niște #amintirifărăfiltru.

când eram în anul I în Iași nu știam pe nimeni și eu sunt destul de timid. nu sunt genul care să se bage în seamă cu oamenii pe care nu îi cunosc și de multe ori pot lăsa impresia că sunt bădăran (ar fi un termen peiorativ pe care l-aș putea folosi, dar nu ar da bine pe internetul mare, așa că mă abțin). eh, și cum stăteam noi la povești, mi-am dat seama că cei mai faini oameni pe care i-am cunoscut, i-am cunoscut acolo, în Iași…și că ei sunt singurul lucru care (încă) mă leagă de orașul ăla. mi-am amintit de primul meu dialog cu Dumitru “Dumițic”  Georgescu – care mă văzuse într-un examen de regie al lui Alice Moisă și care voia să mă felicite și eu, care nu știu să reacționez la felicitări, mă fofilam și păream arogant și plin de sine, stând singurel într-un colț din Arte Bar. mi-am amintit primul dialog cu Alexandru “Iura” Iurașcu, tot în Arte și cum ne-am zis că “noi trebuie să jucăm într-un spectacol amândoi” și la scurt timp am jucat “Mălăieșu” (apropo, nu poți să te lași de teatru decât dacă jucăm amândoi în spectacolul tău de retragere – so, putting a pin in that one).

mi-am amintit de prima dată când i-am văzut pe Daniel “Guru” Chirilă, Claudia Chiraș și pe George în “Frilensăr” și cum mă holbam ca prostu’ că nu îmi venea să cred câtă încredere au unul în altul și cum au făcut ei, de capul lor, un spectacol de la 0. cum m-am cunoscut cu Ioana și cu Loredana “Lori” Cosovanu la repetițiile pentru Mălăieș și cum am străbătut noi “plaiurile moldovinești” cu Lada cu prima variantă a Mălăieșului. cum ne înghesuiam într-o cameră, la Chirilă acasă, în TGNT și cum îmi prezentam colecția de postere unui Georgeles și unui Iura vizibil fascinați. mi-am amintit de George Enescu și de cum behăiam noi, tot în Arte la Karaoke, “Purple Rain” a lu’ Prince (și alte zeci de piese procurate la comandă de Paul MC Fălticeanu) și cum m-a chemat la “Zaruri și Cărți” unde l-am cunoscut pe Ovidiu Ivan cu care, ulterior, am jucat într-un alt examen de regie și cum, de fiecare dată, îl observam cum crează “oameni” de la 0.

mi-am amintit despre cum m-am cunoscut cu Codrin Dănilă, tot în Arte Bar, și de toate mizeriile și porcăriile pe care le-am făcut împreună. mi-am amintit de primul spectacol marca IDIOT, despre cum m-au co-optat băieții într-un joculeț de-al lor și despre cum Alexandru “Lala” Petrila – acest Strasberg cu corp de Adonis al lumii teatrale ieșene – mi-a dezvăluit meșteșugul obținerii aplauzelor. de telefoanele pe care i le dădeam lui Teodor “Doru” Ivan pentru rezervări și de cum vorbeam cu Mitruț “MP13″ Peiu despre modificările pe care le-a mai suferit Galați-ul (după ce am aflat că suntem amândoi înrădăcinați în  același oraș). mi-am amintit de sutele de ore petrecute în Arte Bar și despre toate bancurile “bolnave” ale lui Hagi și ale lui Traian

fu’ fain, n-am ce zice. mai am momente când mă lovește așa melancolia și mă mai apucă dorul de oamenii ăștia, dar din fericire câțiva dintre ei îmi sunt alături aici în București, alături de alții mai noi (Ovidiu “Ovidelu” Cosovanu, Alina Mîndru, Victor “Biți” Bitiușcă și alții care vor urma…)

e bine.

mi-e bine.