#teatruLuni20 – Claudia Chiras

November 24, 2017 2:36 pm Scris de

 

Eram prin anul I de facultate. Pe-atunci, Teatrul Național din Iași era încă în renovare, dar mie îmi plăcea ca atunci când treceam prin fața lui, să-mi zic în gând de fiecare dată, ca o incantație: “Într-o zi, voi juca aici, pe scena mare!”. Habar nu aveam ce trebuia să fac ca să ajung acolo, dar eram sigură pe mine că voi reuși.

Tot pe-atunci, facebook-ul începuse să ia amploare, iar eu am început să spamez cu friend request-uri tot felul de oameni din domeniu, ca să fiu la curent cu ce se întâmplă în țară. Îmi amintesc că mă uitam cu jind la fotografiile postate de Teatru LUNI de la Green Hours. N-am îndrăznit să spun niciodată “incantații”. Mi se părea un obiectiv cam greu de atins, pentru o studențică de la Iași, dar într-un cotlon al minții, speram să pot călca o dată pe urmele artiștilor boemi de la Greenhours.

La un an după ce am terminat facultatea, naționalul ieșean își deschidea ușile. Jucam pe-atunci în spectacolul “Hollywood Mirage” regizat de Ion Sapdaru, dar jucam la Uzina cu Teatru. Prin nu știu ce întorsături, Sapdaru a reușit să ne aducă la scena mare. “Voodoo-ul” meu funcționase!

Când am ajuns la București, am început să fac și pe aici “vrăji”, da’ se pare ca pe aici teatrele au tot felul de scuturi de protecție.

Într-o zi, Daniel s-a hotărât să jucăm Mălăieșul în București, și a reușit să ia legătura cu Voicu, care ne-a primit la Teatru LUNI. “Voodoo-ul” meu funcționase din nou! Deci, se poate!

Încă am momente în care îmi dau seama că am ajuns să joc în locul acela de pe facebook, la care mă uitam cu jind, și care pe vremea aceea părea atât de departe pentru mine. E tare! N-o fi scena naționalului ieșean, dar parcă e ceva și mai și, tocmai pentru că studenta Claudia n-a îndrăznit să viseze la asta.

Pe undeva pe la o facultate din țară, poate o altă studentă privește cu jind pe facebook postările Frilensăr. Keep dreaming! Într-o zi și voodoo-ul tău o să funcționeze!

La mulți ani Teatru LUNI!