acum e dimineață

September 7, 2017 12:45 am Scris de

 

M-am apucat să scriu asta la 3.20. Sunt la Costinești la Gala Hop și abia s-a terminat repetiția pentru momentul de final. Primul șnur. Nu știu exact cum o să arate spectacolul,  dar cred că în definitiv nici măcar nu mă interesează pentru că în acest moment alte lucruri sunt mult mai importante. În primul rând, energia. E o energie cu totul aparte, e o poftă de a acționa ceva de speriat. Povestesc asta pentru că pot să compar ce se întâmplă aici cu ceea ce facem noi la Frilensăr de multe ori: oameni care se încred unii în ceilalți până la capăt, oameni care vor și cred că au ceva de spus. Pentru mine e cumva suficient pentru că asta îmi da o siguranță a creației. Cuvinte mari, dar e târziu și e cumva de înțeles. Sau cel puțin eu mă înțeleg. Le spunea Dabija ieri dimineață că ei deja au demonstrat, că deja sunt bolnavi și că de acum trebuie să se descurce cu asta. Deci până la urmă suntem bolnavi și trebuie să acceptăm asta.

E târziu și mă gândesc la cum am început noi să lucrăm la Mioritza. N-o fi cel mai bun spectacol din câte există în teatrul nostru la acest moment, dar e un ceva care transmite. E un ceva care arde și care provoacă niște reacții ceea ce pentru mine la etapa în care suntem e suficient. A nu se citi că ne preocupăm cu suficiența. Nu. E vorba de o descoperire, cred eu, și de o evoluție artistică a celor implicați în proiect, o evoluție care există de la spectacol la spectacol. Asta pot să simt. Asta simt. Și e vorba de energie. Și e vorba de a vedea cumva cu ochii tăi că dacă ajungi să crezi suficient de mult poate ieși orice. Iar cuvinte mari. Habar n-am de ce am scris textul, habar n-am de ce l-am scris așa și habar n-am ce am vrut să transmit exact în afară de ideea că suntem niște unii care alergăm în permanență după ceva-ul care se află în posesia noastră. Și așa am scris în versuri, așa am luat niște mituri românești la rost, așa am creat un univers pe 4 paleți și un linoleum ieftin, alb și murdar. Albul s-a murdărit în timp.

Am început de la Gala Hop și de la actorii de aici și cum ei se aseamănă din punctul meu de vedere cu oamenii cu care lucrez la Frilensăr. De-ar fi așa peste tot și de-ar avea fiecare spectacol atmosfera asta, am putea salva foarte mult din sistemul teatrului din România.  E 3.39 și abia acum observ cât îmi ia să scriu câteva lucruri sincere. Da, de multe ori sinceritatea asta e grea și tot de multe ori sinceritatea nu e chiar sinceritate. Iar și iar și iar, cuvinte mari. Mai bine mă culc. La 8.00 sunt la kineto pe plajă. Doamne ajută! Iar pe la ora 20.00 e spectacolul de final. Iar pe 8 septembrie la Constanța e Mioritza de la 18.30. Iar pe 9 septembrie e Mălăieș la Otopeni. Constat din ce în ce mai des că somnul nu e bun. Sau e bun dacă e doar somn. Sau cine știe. Mă culc. E 3.43.