bine/rău

August 12, 2017 4:45 am Scris de

 

E dimineață și sunt la Jurilovca. Am închiriat o gospodărie cu grădină și baie-n curte și ne pregătim de ultimul spectacol. De fapt, nu ne pregătim chiar acum pentru că lumea doarme, dar fizic și spiritual ne apropiem de finalul caravanei. Suntem în ziua 23, dar parcă am început alaltăieri. N-am obosit atât de tare pe cât se așteptau unii dintre noi, dar sigur ne-am dat seama de niște lucruri în legătură cu ceea ce putem și ceea ce nu putem sau cu ceea ce vrem și cu ceea ce nu vrem. Sau cel puțin sper.

Am jucat Mălăieș în Călcăieș până la epuizare pentru că așa a fost să fie și pentru că este cel mai ușor de adaptat spectacol din trilogie în ceea ce privește necesarul tehnic sau apropierea față de public. Având în vedere istoria spectacolului cred că trebuie să mai jucăm în fața bugetarilor de la Academia Română și-am acoperit cam toate categoriile de public din România. Chiar și așa, mi se pare atât de ciudat spectacolul ăsta încât nu cred că voi putea să-l explic vreodată pentru că pentru mine e undeva la graniță. Dacă stau să mă gândesc, cam tot ce avem noi e undeva la graniță, iar pentru mine lucrul ăsta e derutant pentru că nu pot să-mi stabilesc o ierarhie personală a producțiilor noastre în contextul exterior. Genul ăla de întrebare stupidă pe care o caută fiecare lucrător din teatru: o fi bine? E derutant în măsura în care sunt momente în care crezi că e bine și sunt alte multe momente când ai impresia că ești jos tare și că șapte caravane și un infinit de păreri bune n-o să te contrazică vreodată. Poate că aici e diferența. Poate că talentul te scutește de grija întrebărilor bine/rău, te ia de cap și te duce exact unde simți că te vei duce. Și nu există bine/rău și știu asta, dar toată discuția pe care o porți cu tine la un moment dat pe subiectul ăsta te frământă ca mamele nervoase pe aluatul de Paște.

Înainte de Jurilovca am fost la Alexandria la Ideo Ideis. Evident, am jucat tot Mălăieș în Călcăieș. Cred că mi-am dorit să ajung la festivalul asta de foarte mult timp. Cam de când mi-am dorit să ajung la Undercloud (anul ăsta suntem pentru a două oară acolo). Festivalurile astea par foarte bine organizate și strâng în jurul lor foarte mulți oameni din zona noastră de interes. Nu mă gândesc la ele ca la o bornă de atins, ci mai mult ca la o dorință copilărească de a întâlni oameni care ar trebuie să fie teoretic în aceeași situație ca tine. În Teleorman e foarte cald și se anchetează fermele de porci, în rest, copiii își văd de treaba lor printre oameni mari și văd că oamenii mari nu sunt deloc diferiți de ei. Ideo Ideis pentru un copil de 16 ani e un avânt destul de mare. Cred că acolo ai șansa să-ți dai seama înaintea colegilor tăi ce drum vrei să urmezi.

Am jucat la Alexandria în fața unui public care a avut cumințenia copiilor de la Râșești. Nu știu de ce, dar mă așteptam ca atmosfera să fie mai aproape de București. Când jucăm în Green, publicul nostru e activ exterior, se manifestă, nu în măsura în care să deranjeze spectacolul, dar se manifestă exterior. La Alexandria a fost activ-interior. E tare ciudat să-ți fie contrazise anumite păreri fix în momentul în care te-ai apucat de treabă, dar la vie e la vie et lamour… În generală vorbeam foarte bine franceză, acum nu mai știu o boabă și mă prostesc. Știam multe lucruri în generală, dar acum parcă toate boabele alea sunt pe jos și merg cu ochelari de cal doar după unele din ele. Boabele noastre de zi cu zi.

Nu mai avem mult și sper să ne fie măcar ca până acum. Sper să rezistăm la caniculă, tânțari și orgolii și să mai reducem treptat din mâncare pentru ca atunci când ajungem în București să nu suferim prea tare. Diseară jucăm Mioritza. Pentru cei care așteaptă ceva de la mine în cel mai concret mod cu putință, anunț pe această cale că îmi dau interesul. O să scriu și am încredere că am să și termin la timp.