talanga din 2004

August 9, 2017 6:11 am Scris de

Sunt plecat de aproape patru ani de acasă. De patru ani, fără mamă, fără tată în Bucureștiul ăla de-i spunem capitală. Nu-i așa rău, dar nici așa bine. Bine, acuma, faza e că eu tot am plecat de acasă. Fie că eram mic, fie că eram mai mare. Încă din generală plecam cu Palatul Copiilor în tabere de protecția mediului, deși eu eram la cercul de chitară. Era acolo un mijmaș, cum că, directorul palatului, hop, era profesor de chitară și , jap, mergeam în proiectele altora. Ce să zic, am cam umblat prin România asta a noastră și nu mă plâng de aspectele parcă pictate înăutrul și pe conturul peștelui. Pește mare România asta, doar că, încă, nu știm să vindem ce avem. Avem toate categoriile posibile, toate formele posibile și nu știm cum să plasăm marfa. Recunosc că nu am înșelat niciodată peștele și că nu cunosc alte granițe, dar ce-am văzut în interiorul lui și ce-am simțit, numai sufletul o știe.

Acum. Azi. Sunt într-o caravană. Nu mai sunt mic. Ziua 20. Suntem pe înotătoarea dorsală cu radii moi. Aici m-am născut eu. Un brotac născut în prima zi de crăciun. Am înțeles că au fost niște evenimente destul de neprevăzute la nașterea mea, dar asta e și din cauza zonei, deci nu-i condamn. După 21 de ani, am înotat în zona asta cu trupa de actori din care fac parte. Aici, în zona asta, s-au adunat un banc de 24 de vertebrați. 24 de vertebrați care purtau același sânge ca mine sau, mă rog, aproape același sânge ca mine. 24 de vertebrați din care doi erau mama și tata. M-au văzut pentru prima dată prestând activități artistice după o perioadă în care am studiat doi ani la o facultate de specializare. Mă rog, emoționant! Aici încercam să stăm nemișcați în poză, știți cum e, ne ia valul:

(câțiva s-au rătăcit prin buruieni)

Automobilul meu și-a luat un cui în roată. Tata, în timpul spectacolului l-a depistat. Îl înțeleg, mai văzuse spectacolul cu o zi înainte la limita înotătoarei dorsale cu radii țepoase și avea timp să-mi schimbe roata pentru ca mai apoi să vină la sfărșitul spectacolului să aplaude. Mama l-a savurat și a doua oară. Și nu doar mama, nu nu. Au fost peste 100 de vertebrate la spectacolul nostru. Da da. Toți au stat și li s-au încrucișat operculele când am scos talanga și am început să dau din ea. Talangă pe care a confecționat-o tata în iarna anului 2004. Tata a făcut istorie cu talanga, iar noi îi ducem moștenirea mai departe ca obiect din cultura tradițională.

Ehe, ne-am distrat și azi. Bine, nu știu dacă ați prins ideea, dar eu merg încontinuarea în proiecte în care, probabil, nu ar trebui să fiu sau care nu au legătură cu ce fac eu sau poate acum mi-am găsit habitatul natural. Nu știu. Cert e că după spectacol toți dădeam din pedunculi ca niște câței. Off, ce viață are și peștii ăștea. Are suflet și membrană, are ochi și-i trebe hrană sau blană. În fine, sper c-ați înțeles și ne-om mai vedea pe aici, în mediul nostru natural.