Relatări de la fața locului

August 8, 2017 6:50 am Scris de

Plecăm.
Plecăm acasă.
Destinația Ungureni, Botoșani. Locul în care am copilărit. Deși am locuit în Botoșani, verile mi le petreceam la Ungureni la mamaia, prin cireși aurii și leagăne în pruni tineri. Între timp ai mei și-au construit căsuța lor acolo și acum am mai multe case acolo. Cu jumătate de oră în urmă am săvârșit Mălăieșul Rădăuțean. A fost cu emoție și cu bucurie, dar să recapitulez puțin de mai devreme din Caravană.
Să mă întorc puțin la Săpânța cu puterea gândului meu. Am ajuns la Săpânța după ce am petrecut două zile la Negrești Oaș. O seară cu apă caldă la duș, o seară cu o speranță spulberată. Nici măcar apă rece. Și Doamne, ce cald fusese în ziua aia, îmi doream să dau cu câțiva stropi pe mine, măcar pe lăbuțele picioarelor care circulaseră toată ziua în șlapi. Cică nu aveam să mă întâlnesc cu mult dorita apă, cică infrastructura orașului e la pământ vara. Din câte am înțeles de la doamna drăguță de la pensiunea Diana, vara, când orașul se umple de cei care în timpul anului lucrează în străinătate, rezerva de apă a orașului nu face față. Recunosc că nu mi-a venit să cred. Într-un moment de paranoia m-am întrebat dacă nu cumva e o șmecherie a mult drăguței doamne și a familiei sale de a face economie.
A fi sau a nu fi, Hamlet?
Tu ce zici?
Dimineața, am plecat nespălată spre Săpânța. Acolo ne-am cazat la Perla Săpânțeană. Caniculă. În camere ventilator tip lustră din ăla ce apare și în filmul Lolita, ăla mai nou. Fără frigider sau internet wireless. Vis a vis piscina. Toți Frilensării fierți în diferite ape proprii sau nu.
Eu m-am întâlnit în sfârșit cu apa și apoi m-am hotârât să-l iau pe frate-miu să mergem să căutăm ceva suveniruri pe lângă Cimitirul Vesel. Se găseau la tarabe costume naționale, diverse obiecte din lemn, linguri, butoiașe, kendame, jocuri domino, însă, dacă aș fi avut un bănuț la mine, mi-aș fi luat o carpetă frumos colorată, țesută de vreo bunică din Săpânța. Totuși, parcă prea scumpă, 300 de lei…
Îmi doresc una pentru atunci când voi avea casa mea.
În timp ce mă învârteam printre tarabe, am aflat că la Perla care ne găzduia nu mai curge apa. Serios? Dar cam cât noroc să ai?
Ne-am dus la piscină. Ne-am răcorit și…ne-am spălat. Pânâ a doua zi dimineață am stat cu stres…primim apă sau nu? Greu e fără apă pe timp de caniculă. Oare toți propietarii de pensiuni s-au pus de acord să nu lase Frilensării să se spele? Băi fratele m e u… M-am culcat.

M-am trezit, ventilatorul vâjâia ușor, bormașina lucra, drujba tăia, da, da, șantier lângă, afară ora 9, deja caniculă dar aveam apă, yupeeeee, iabadubadoo, iuhuhuuu, asta-i frate, fac duș, plecăm la Sighet să vizităm Memorialul Durerii, mi-am găsit ruda pe lista celor care au fost sacrificați în numele libertății și colac peste pupăză era lângă ruda lui Enache. Sper din tot sufletul să nu cumva să se repete istoria cu comunismul. Urât a mai fost. Când mâ gândesc la săracii oameni, la tot prin ce au trebuit să treacă, mi se face frică. Maniaci, avizi de putere și de bogății, bolnavi, după părerea mea. Cum să nu iubești omul și natura lui? Libertatea? Natura înconjurătoare? Viața? Copiii? Bătrânii? Toate astea dispar?


Păzește-ne Doamne, lasă pace pe pământ.
Cred că asta ne va salva, mai ales că am citit că resursele pământului pe anul acesta s-au terminat deja. Planeta noastră nu mai face față, ritmul consumului este mult mai mare față de ritmul de regenerare al planetei. Paradoxal e faptul că totuși se zvonește că des mâncăm plastic. Cine mai știe?
Mno, să nu devenim melancolici…
Eram la Săpânța deci și încercam să dau de domnul primar ca să îl întreb dacă nu are de unde să facă rost de niște euro paleți pentru a improviza o scenă. Ei bine, domnul primar nu mi-a mai răspuns la telefon timp de 2 zile… Asta e, ne descurcăm, jucăm la sol. Am ținut Mălăieșul Săpânțean pe terasa unei pensiuni. Praf, caniculă, emoții. În primele 20 de minute ne-am câștigat publicul, oamenii erau atenți, nu îmi venea să cred ce liniște s-a așezat peste ei. Însă așa cum și dragostea durează doar doi ani, se pare că și liniștea asta se poate sparge. A venit un grup de oameni, italieni și români care uită să vorbească limba lor. S-au așezat și au început să vorbească și să râdă copios, neinteresându-i că la 3 metri mai încolo unii încearcă să țină un spectacol. Ne-au stricat feng-shuiul. Fetița lor de vreo 8 ani se dădea pe trambulina în timp ce eu ziceam frățiorilor mei ieduți “nu, nu, nici asta nu-i mămuca”. Scârț-scârța- scârți- scârți, “aho, aho, copii și frați”, scârț-scârța-scârți-scârți, “stați puțin și nu cântați” scârț-scârța-scârți-scârțțțțțțțțțțțțțțț . . . . . . . .

Nu îmi explic de ce acei oameni nu au ales altă terasă unde să mănânce și unde să se distreze. Probabil nu au mai fost la teatru niciodată. Îmi pare rău pentru ei.
Domnul Dumitru de la pensiune ne-a cinstit binișor după spectacol cu o pălincă dintr-o sticlă care avea înăuntru o pară mare și galbenă care nu ar fi încăput pe gura acelei sticle. Ne-a povestit apoi că atunci când fructul e mic, e verificat ca nu cumva să aibă vreo stricăciune, dupa care pui sticla cu gura în jos, deasupra lui. Din când în când se mai irigă sticla cu o seringă cu apă, ca să aibă de unde să bea apică și fructul și așa a ajuns para lui mare să locuiască în sticla lui cu gura îngustă. Mă amuză acum când scriu, faptul că mi se pare fascinant acest proces.
Și îmi dau seama că povestesc cu multe detalii, să mă scuzați, a trecut o oră și puțin de când am început să scriu aici și nu îmi dau seama dacă e mult sau puțin, căci scriu pe telefon și sunt pe drum și mă duc spre casă. Și ce lung e drumul spre casă când abia aștepți să ajungi!
Revin -pălincă- seară – Săpânța. Am plecat următoarea zi spre Borșa. Se mai răcorise afară și noi tare mult ne-am bucurat. Când am ajuns la hotelul Borșean, ni s-a povestit de o furtună în urma căreia au rămas fără curent.
No mă, stai cill că nu te plictisești în țara asta. Tot timpul lipsește ceva, iar asta ne poate ocupa tot timpul.

Tot la Borșa m-am minunat de o gașcă de câini. Unul dintre ei, mai micuț, și-a dorit să guste dintr-o pungă de chipsuri. Și apoi nu a mai putut să își scoată capul din pungă. Și umbla cățelandrul acesta cu o pungă în loc de cap prin parcarea hotelului și plângea și cerea o mână de ajutor de la frații și vecinii săi. Însă cunoscuții, nu știau cum să îl ajute și îl urmau uitându-se ciudat la el, la călărețul cu pungă în loc de cap, deoarece nici ei nu înțelegeau, che passa perro? Am privit scena asta de la balcon și mi-a plăcut faptul că nu l-au lăsat singur. Ba chiar îmi dadeau impresia că și-ar dori să înțeleagă problema. Și să se oprească domle scheunatul ăsta odată! Redepe, o femeie altruistă, căreia deși îi era frică de reacția câinelui, a îndrăznit să îl ajute, iar cânocul i-a mulțumit cu un fluturat din coadă. Sweet 🙂
Cu vremea răcoroasă am plecat spre Rădăuți. Frumos acolo. Din păcate am avut puțin timp. Prânz. spectacol. plecat.
Deja sunt în pat, e târziu. Deja am mâncat borșul excelent, ardeiul umplut și deja am văzut și Game of Thrones ultimul episod.
Nuapte bună!
Pe fundal se aud greierii, mai câte un dulău în depărtare și delfinii adică clipoțeii de vânt, cumpărați acum foarte mult timp, când am fost la Neptun cu mama, tata, și Ovidiu.

see u later