Mi se schimbă starea

August 1, 2017 7:00 am Scris de

Avem o replică în spectacolul Once Upon care sună cam așa: „Mâncarea scoate ce-i mai rău din oameni“(dar nu la modul ăla). Și așa și este! Ne-am plimbat noi cât ne-am plimbat, dar când a venit vorba de mâncare toată lumea s-a schimbat și la față și la comportament și la tot ce ține de umanitate și peste ea.

Replici ca : “Nu mai vorbiți că mă enervați. “, “Ce ai, ăi? Ești nervos? “, “Uăi, nu mai pot! “, etcetera e pe terra, au dominat atmosfera cu o oră înainte de masa de seară. Mda, e greu. Când umbli dezlegat de dimineața până seara, când bați pietroaiele și gropile României, când treci prin tot felul de aere condiționate, e greu. Te apasă, te gâdilă pe interior și îți dă poftă de mâncare. Leșinați de foame. Înfometați. Bă dă mâncarea!

Și-am ajuns în Satu-Mare. Să mâncăm, zic: trei supe gulaș, una țărănească, una, specialitatea casei, moara cu noroc, o porție de cartofi prăjiți cu șnițel de pui, trei pizze, pardon patru pizze diferite, o porție de fasole, ceapă, castraveți murați, sosuri și, bineînțeles, pâine. Toate astea în cantități onorabile de mari + 4.5 litri de Pepsi. Ăăă, scuze, dar mâncarea scoate ce-i mai rău din oameni. Câțiva dintre noi au surzit, câțiva au orbit, alții nu înțelegeau. E greu, e foarte greu. Cum s-ar zice, am mâncat la două mese. Și chiar la două mese am mâncat fiindcă nu au încăput toate. Apăi, cum să mai gândești? Cum să poți să legi câteva fraze coerente pentru un articol dacă de abia mai poți să respiri? Ă? Cum? Habar n-am… Sper să înțelegeți că e cu dus și întors. Adică și bine și rău. Adică sper să fie comprehensibil tot ce vă spun. Și cuvântul ăsta gros l-am scos din burtă. Bine, acum pot să zic că toate sunt scoase din burtă și doamne ajută să pot să le scot pe toate.

În altă ordine de cuvinte din burtă, ieri, în Carei, am văzut spectacolul Slugă la doi stăpăni, jucat de o trupă de amatori. Îmi plac trupele de amatori, de liceeni, de oameni care fac lucrurile din plăcere. Nu pot să zic că am văzut cei mai buni actori, cele mai spectaculoase scene sau mai știu ce, dar oamenii aveau un scop. Acela de a aduce cultura în orașul lor, de a le aduce oamenilor teatrul aproape. Deși orașul Carei are teatru, nu există o stagiune sau o trupa de actori profesioniști. Ceea ce e trist, atâta timp cât clădirea e proaspăt renovată, orașul nu duce lipsă de oameni, deci care e faza? Și e și mai trist că în toate sătucele sau orașe mai mici în care am fost și care aveau casă de cultură, acestea erau folosite pentru parastase, petreceri sau orice altă activitate care nu ținea de cultivarea omului. În fine, hai că mă duc să mă întind lângă ceilalți șapte ostași să ne uităm la Game of Thrones. Vă pup din Vila Leone. Două margarete, baie în cameră, frigider, televizor, telecomandă, pfff!