TREZIREA

July 29, 2017 7:51 am Scris de

Fuge timpul ăsta de parcă-i arde casa și el era la rând la pâine.
Deja s-a dus o săptămână.
Bine, plină de oameni noi, locuri noi, aceleași bagaje, aceleași emoții înainte de spectacole și noi…aceiași plini de noi.
Am trecut deja prin 6 hoteluri și pensiuni, 11 localități și am străbătut deja mai bine de 1000 de km.
De la o vârstă, parcă…le simți pe toate altfel, oasele-s mai prezente și oboseala cel mai bun prieten de pahar. Pahar plin de magneziu, calciu și alte cele ce-ți păstrează o legătură strânsă între tine și starea ta de bine.
Am cunoscut, după cele 3 spectacole jucate, oameni iubitori de artă, iubitori de tradiții și încântați de faptul că noi, niște tineri, vrem să întreținem încă viu spiritul ludic românesc.
Cel mai interesant, însă, a fost astă-seară la Mioritza. Publicul a fost, aproape în totalitate, format din copii, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum.
Am fost un Dumnezeu la mâna copiilor.

Când am început spectacolul, cu frică și nemulțumire, am crezut că se vor dezlănțui la un moment dat pentru că se plictisesc neînțelegând greutatea conflictului. Am greșit amarnic. Adulții, îi numărai pe degete, ei au fost acei care au început să agite spiritele pentru că spectacolul nu corespundea credințelor lor. Trei adulți din acei 5 au ieșit în primele 5 minute și cică ar fi încercat să ne oprească din a juca pe motiv că îi terorizăm pe cei mici, minciuni. Cei mici ne urmăreau cu plăcere.
Copiii primesc totul altfel, vor totul, acceptă totul și te judecă fără pic de milă. La final ne-au zis că nu le-a plăcut că am omorât-o pe Mioritza, dar că ce le-a plăcut mai mult a fost că ea, mă rog, el, Dumi, era sincronizat cu noi.
Cea mai demnă de menționat senzație pe care am trăit-o până acum.
Asta și aia în care am pierdut cheia de la Duster și am căutat cu toții două ore peste tot ca în final să fie în pat la mine, sub plapumă. Omul din greșeli învață dar…asta se întâmplă cât trăiește. Deci omul cât trăiește greșește pentru că a greși e omenește.
Da, am deraiat!
Concluzia mea dupa aceste zile e că mi-e frică să am sau să trag vreuna.
Experiențele astea or să-mi îmbogățească ceva, cu siguranță. Dar nu acum. Totul e în timp. Iar timpul, cum am zis, fuge de nebun că-i arde casa și rămâne fără avere.