Mă doare-n țară

July 28, 2017 6:48 am Scris de

Eu n-am știu la ce să mă aștept de la caravana asta. M-am mai gândit așa, din când în când, că o să jucăm în fața băbuțelor și a moșnegilor, și ei o să râdă, și o să se bucure tare, că în sat la ei a venit teatrul.
La mine nu m-am gândit. La cum am să fiu eu, la cum o să mă simt.
Că văd ce țară frumoasă avem, asta mă face să mă simt bine.
Că mă distrez și râd și călătoresc cu moldovenii mei, și asta mă face să mă simt bine.
Da’ nu mă simt bine per total. Există mici frânturi din mine care dor. Și nu, nu mă doare fizic, nu mă doare dorul, nici măcar nu mă doare dacă ne mai supărăm între noi. Durerea asta nici măcar nu e a mea.
E-o durere-n țară, dom’le! Mă doare-n țară!
Mă doare să văd satele cu clădiri pe a căror ferestre sunt trase obloanele, și cu ziduri de pe care cade tencuiala, de parcă cineva a plecat demult, și a uitat de ele.
Mă doare să caut oameni de vârsta mea, și să nu-i văd, pentru că, așa cum spun părinții lor: “Ce să facă aici? Au plecat afară!”
Mă doare să văd locuri frumoase, în care gunoiul sălășluiește în mormane, mândru, de parcă ar fi parte din decor.
Mă doare să văd copii care cred că e în regulă să vină la teatru cu chips-uri, sau să vorbească tare și să stea pe telefoane în sala de spectacol.
Mă doare când chelnerițele ne tratează urât, doar pentru că nu suntem din partea lor de țară.
Mă doare pentru că domnul Ciprian minte, încercând să ne convingă că noi am stricat mașina.
Mă doare, dom’le! Mă doare pentru că de fiecare dată când sunt întrebată de ce nu plec, răspund: “Pentru că asta-i țara mea, și nu vreau s-o părăsesc!”.
Și asta-i țara mea! Și oricâte poze în care zâmbesc o să apară, vreau să se știe că zâmbetul ăla e cu ciudă! Cu ciudă pe cei care au făcut ASTA, din țara MEA!