Cea mai mare vamă

July 27, 2017 4:43 pm Scris de

 

 

Nădlacul este cea mai mare vamă terestră din țară. Aici se află totodată și cea mai mare comunitate de slovaci de la noi. În Nădlac se sună goarna. Acum 200 de ani se suna goarna pentru că oamenii nu aveau ceasuri și astfel se anunța ora exactă. Practic, la fix se suna goarna în cele 4 zări de câte ori indica ceasul gornistului. Dar pe lângă fix, se mai sună goarna și la sferturi, așa de control ca oamenii să știe că acolo sus încă e cineva. Nădlacul și-a păstrat tradiția asta mai bine de 200 de ani. Poate singura modificare pe care a suferit-o orarul gornist e aceea a renunțării la schimbul de noapte, dar cu toate astea în continuare sunt trei gorniști cu carte de muncă în Nădlac care fac cu rândul. Incendii nu mai sunt ca să le anunțe, dar stau acolo zi de zi în cămăruța lor bleu ciel cea mai aproape camăruță de cele sfinte.

 

Mi-a plăcut la slovacii-români calmul cu care tratează fiecare lucru. Până și bucuria lor e una așezată, una senină, una în care timpul trece doar când sună goarna. Atât. Așa a fost publicul, așa erau oamenii pe care i-am întâlnit pe stradă, așa era domnul Andrei cel care avea Casa de Cultură în grijă. Oameni deschiși, relaxați, oameni care conștientizau într-un fel că asta e viața și că stresul nu are cum să o schimbe în bine. Sau cel puțin așa mi s-a părut. Spre deosebire de Oravița și Orșova și sudul uscat, în Nădlac n-am simțit frustrări. Am simțit neajunsuri, dar nu frustrări. Sau poate doar pentru că mai aproape de noi a fost partea slovacă? Da, comunitatea română nu prea a fost cu noi, iar cei de la primărie cam ca la Malu (adică nu). Sau poate nu mai sunt. Domnul Andrei ne-a spus că și de aici pleacă din ce în ce mai mulți tineri, dar ne-a spus asta cu un zâmbet pe buze și cu relaxare: ce ați vrea să facă?! așa e. e normal. Probabil e normal, probabil e firesc și face parte din circuitul vieții în natură.

 

Aș vrea să rămân cu calmul lor, aș vrea să pot să am liniștea aia și înțelegerea pe care o aveau. Poate în felul ăsta reușesc și eu să înțeleg lucrurile altfel. Poate reușesc să înțeleg de ce ne minte tipul care ne-a închiriat van-ul. Poate reușesc să înțeleg de ce orice mic beneficiu în defavoarea celuilalt le crează unora o satisfacție personală imensă. Poate reușesc să înțeleg de ce nu mă crede când îi spun că știu că ne minte când spune că nu știa că mașina are probleme cu o roată. Dar așa e. Oamenii nu sunt tot timpul Andrei, oamenii sunt și Ciprian și nu te poți enerva pe lucrul ăsta.

 

Între noi cei din caravană e destul de ok. Evident s-ar putea și mai bine, dar oricum asta e perioada când într-un grup apar probleme. Nu la început, nu la final, acum. Așa e între oameni. Gândiri duble despre ce crede celălalt, dar de ce așa, vai cât mă enervează, eu nu mai vreau nimic și alte câteva chestii de genul. În asemenea condiții, mi-am propus să activez slovacul din mine și să-mi sun goarna-n creieri. E bine, nu-i nimic grav. Suntem noi și nimeni nu cred că vrea să se întoarcă acasă deocamdată. Unde ne-o mai fi și casa asta. Până acum am nimerit foarte bine… să ne țină tot așa…