Am cules asta de pe drum

July 22, 2017 9:19 pm Scris de

 

 

Ciao a tutti!

Îmi întrebam aseară oamenii, băi, noi acum suntem în caravană? Am așteptat-o vreun an jumătate și uite că acum când chiar se întâmplă, nu îmi vine să cred, mai ales că este foarte bine și frumos.

Am avut vineri seară, pe 21 iulie, primul spectacol în Malu, județul Giurgiu. Dar să o iau mai de dimineață. Trebuia să plecăm din București la ora 12 însă din cauza unor neînțelegeri, am ieșit pe porțile Green Hoursului pe la un 15 jumătate. Cum ar fi fost să fie totul perfect? Să fie totul gata până în 12, să ajungem la Malu în timp util și să ne plimbăm prin sat, să stăm de vorbă cu sătenii, să îi invităm la spectacolul nostru și apoi să povestim despre noi și despre ei, despre lume și despre orice altceva mai apărea prin gândurile noastre, cum ar fi fost? Cred că intervine vorba aia aici: ce e prea mult strică. Așa că am plecat bucuroși că în sfârșit plecăm, deși mai târziu decât ne-am propus.

În jurul orei 17 jumătate am ajuns la Malu. Când am deschis ușa principală a Căminului cultural, am dat într-un hol decorat tradițional. Manechine în mărime naturală ce purtau portul național, carpete țesute de războiul bunicii, coveți sculptate manual de meșteșugarii satului, coșulețe din nuele împletite cu dibăcie, toate aceste elemente alcătuiau o încăpere de muzeu. Am intrat în sala de spectacol. Lumina în sală era stinsă, iar pe scenă era aprinsă. Nu era nimeni pe scenă, însă se auzea un glas de Elvis românizat care cânta ”Oameni, oameni”. Părea a fi live însă nu vedeam pe nimeni așa că am ieșit afară. M-am învârtit o dată în jurul clădirii destul de mare și apoi am dat nas în nas cu domnul Gongu. Domnul Gongu este directorul Căminului cultural. Am făcut cunoștință și apoi, domnul cu nume predestinat, a început să ne povestească despre aventurile lui în lumea teatrului. Așa am aflat că este regizor tehnic, regizor artistic, actor amator și că îi place să cânte. Pentru comunitatea sa, domnul Gongu face multe lucruri. De exemplu, face spectacole pentru copii în fiecare lună, ultimul de acest gen fiind Albă ca zăpada. Pentru adulți organizează seri de karaoke și diferite concerte cu interpreți consacrați. Mi-a plăcut domnul. Prietenos și deschis, iubitor de artă ce iși pune întrebări legate de tainele vieții și ale omului.

A plecat domnul, iar noi am rămas să ne pregătim de spectacol. Nu a durat mult până s-a făcut ora 20. În sală au intrat mulți copii și câțiva adulți. Pe timpul spectacolului copiii s-au mai foit, ba chiar la unele melodii cu ritmuri mai săltărețe au dansat și au strigat, iar din când în când au mai vorbit între ei. Ba chiar am auzit din primele rânduri ”mie îmi place de băiatul ăla cu chitara”, ”mie îmi place de fata care cântă frumos”. Nu m-am supărat, cunoscând genul acesta de energie, energie greu de ținut în frâu a copiilor.

După spectacol le-am zis micilor spectatori, dar și celor mari, să rămână puțin cu noi să stăm la o poveste. Acum le puteam vedea și fățucile vesele și privirile admirative. Copleșitor pentru mine, parcă aveam mai multe emoții acum când încercam să aflăm de la ei ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, dacă au mai fost la teatru sau dacă le-ar plăcea și lor să joace tearu vreodată. Și ei aveau emoții, adulții ne-au încurajat, domnul Gongu, îmbrăcat acum la cămașă ne-a zis că ne iubește. Un alt domn i-a zis Alinei că are voce mai frumoasă decât a unor cântăreți români actuali. Măi, cât de frumos!

Cu regret am părăsit Malu și pe prietenosul domn Gongu. Mi-ar fi plăcut să mai stau, să mai aflu, să mai văd… Însă mai avem încă 10 spectacole si încă vreo 2000 și ceva de kilometri așa că atunci când îmi treceau prin cap aceste gânduri eram deja în mașină, mergeam spre Băduleasa, Teleorman, pentru a înnopta la conacul familiei Pisică. Geamurile mașinii erau deschise, Doamne, ce mult îmi place aerul ăsta de țară, mi-aș dori ca o respirație să țină acum cel puțin 10 minute sau să nu mai fie nevoie să îl expir. Cred că o să mă mut la țară când o să fiu băbuță tânără.

În rest, Frilensării sunt amuzanți, vremea ține cu noi, țara noastră e frumoasă, iar zarzării sunt copți și delicioși.
Și acum la final îmi salut părinții și le transmit pupături și aș mai dori să zic ceva:  aș dori să rog șoferii să fie atenți la cățeii românești, deoarece am observat, în doar 150 de kilometri, că nimeni nu i-a învățat cum să treacă strada.
Vă mulțumesc!